
Îngrijirea inimii ar trebui să înceapă de la naștere și să continue pe tot parcursul vieții. Mulți dintre noi însă, neglijează acest aspect până când ajung din senin să treacă printr-o urgență medicală cardiovasculară soldată poate chiar cu internarea în spital.
Atunci încep să li se aprindă în cap beculețe, beculețele prevenției și întrebarea ”Ce ar fi fost dacă eram mai atent?”. Și acestea nu se aprind doar la cel care suferă, ci și la cei care suferă lângă acesta, cei dragi.
Pe mai departe cursul vieții devine presărat de incapacitate și limitare a activităților persoanei, căpătarea unui sentiment de teamă de boală care conduce la o calitate scăzută a vieții. Toată această povară se va răsfrânge progresiv atât asupra familiei și a celor apropiați.
De aceea, cred că trebuie să lucrăm mai mult la prevenție, din timp, pentru a identifica cât mai rapid problemele, a le corecta/controla pentru a nu ajunge în acel moment, al spitalizării.
Și…în cel mai rău caz dacă ajungem în spital măcar să depunem toate eforturile pentru a nu mai reveni.
Aceste lucruri se fac prin prevenție sau recuperare cardiacă procese fundamentale ce vizează adoptarea unui stil de viață sănătos pentru toată durata vieții, elemente centrale ale conceptului Dr. Heart pe care îl construiesc de câțiva ani.
Mă bucur să vă anunț astăzi că am reușit împreună cu echipa Nutriscience să finalizăm pregătirile pentru punerea în practică a acestui concept personalizat născut, zic eu din grijă pentru inima dumneavoastră! Astfel, pe lângă servicii cardiologice clasice vă vom oferi o serie de pachete personalizate de prevenție cardiovasculară și de recuperare cardiacă, menite să vă aducă o viață de calitate – Medic cardiolog Dr. Ștefan Busnatu
Astfel, în noua locație din București, Strada Londra Nr 21 vom putea efectua următoarele investigații și programe pentru inima dumneavoastră:
- Investigatii cardiologice
- Electrocardiograma
- Ecocardiografie
- EKG
- Monitorizarea cu Holter TA 24/48/72 h
- Monitorizarea cu Holter EKG 24/48/72 h
- Testare ECG de efort
- Testare ECG de efort cardiopulmonar
- Ecocardiografie de stres
- Pachet stil de viață sănătos – evaluare risc cardiovascular și generare recomandări/tratament personalizat pentru un stil de viață sănătos – consult cardiologic, ECG, interpretare analize, ecocardiografie, test de efort cicloergometru, sedinte nutriție, întocmire dosar medical
- Pachete cardio și optimizare metabolică– evaluarea completă a funcție cardiovasculare și terapie nutrițională personalizată- consult cardiologic, ECG, interpretare analize, ecocardiografie, test ECG de efort cardiopulmonar pe cicloergometru cu calorimetrie de repaus și în efort
- Pachet cardiosport – evaluare funcție și capacitate sportivă cardiorespiratorie – consult cardiologic, ECG, interpretare analize, ecocardiografie, test ECG de efort cardiopulmonar pe cicloergometru, întocmire dosar medical
- Program recuperare cardiacă 4/8 săptămâni – pentru pacienți ce au trecut printr-o operație pe inimă, implantare de stenturi, infarct miocardic sau au insuficiență cardiacă – cu prezență fizică în locație sau pe model asistat de la distanță prin telemedicină-consult cardiologic, ECG, interpretare analize, ecocardiografie, test ECG de efort cicloergometru, ședințe nutriție,ședințe de program adaptat exerciții fizice / exerciții respiratorii; ședință consiliere psihologică și tehnici de relaxare, evaluare finală cardiologică, întocmire dosar pacient
- Pachet evaluare sportivă și optimizare metabolică – consult cardiologic, ECG, interpretare analize, ecocardiografie, test ECG de efort cardiopulmonar pe cicloergometru cu calorimetrie de repaus și în efort, ședințe nutriție, întocmire dosar medical
Lista completă a serviciilor https://stefan-busnatu.com/echipa-servicii/
Programări online: https://www.nutriscience.ro/programeaza-te/
Programări telefonice: 021 569 5487 / 0721 268 661
Din grijă pentru inima ta!
Medic cardiolog Dr. Ștefan Busnatu