Sarcina este una dintre cele mai importante perioade din viața unei femei, însă puține persoane cunosc modificările fiziologice (normale) ,,de adaptare’’ ale aparatului cardiovascular pentru dezvoltarea optimă a fătului.
Este important să cunoaștem parametri cardiovasculari normali atât pentru evaluarea corectă a pacientei gravide cât și pentru tratamentul adecvat al afecțiunilor cardiace din această perioadă.
Din punct de vedere hemodinamic volumul sangvin crește într-un ritm rapid între săptămânile 6 și 28 de sarcină. In principal prin prisma volumului plasmatic care prezintă o creștere între 20 și 80% față de valoarea pregestațională. Hormonii de sarcină (progesteronul, prolactina și somatotropina corionică plasmatică) stimulează producția de hematii. Aceasta conduce la creșterea numărului de globule roșii, însă disproporționat față de cel plasmatic (17-40%). Procesul poartă numele de hemodiluție și conturează tabloul biologic de anemie fiziologică de sarcină. (scădere falsă a hemoglobinei prin prisma creșterii volumului plasmatic). Odată cu aceste modificări se recomandă și suplimente materne de fier și acid folic pe perioada sarcinii.
Debitul cardiac reprezintă produsul dintre frecvența cardiacă (numărul bătăilor cardiace/minut) și volumul bătaie ( volumul de sânge împins în circulație la o contracție ventriculară). În prima parte a sarcinii, creșterea debitului cardiac se realizează prin creșterea volumului-bătaie. În evoluție, frecvența cardiacă devine un factor mai important în creșterea debitului cardiac. Aceasta devine maximă în săptămâna 32, cu o medie de 10-20 bătăi/minut în plus față de valoarea pregestațională (anterior sarcinii). În trimestrul trei, debitul cardiac variază în funcție de poziția gravidei, astfel în decubit dorsal (întinsă), prin compresia venei cave inferioare de către uterul gravid scade întoarcerea venoasă, fapt ce reduce cu până la 24% debitul cardiac.
Tensiunea arterială în general scade pe perioada sarcinii, în special tensiunea arterială diastolică. Există o diferență semnificativă de aproximativ 16mmHg între tensiunea arterială din ortostatism (în picioare) față de cea din clinostatism (întinsă). Scăderea TA simptomatice în clinostatism alături de creșterea frecvenței cardiace poartă numele de sindromul hipotensiv de decubit din sarcină. Acesta apare la 0.5-11% dintre gravide.
Prin prisma modificărilor presiunii arteriale în sarcină, mult timp nu s-a putut realiza o definire uniformă a hipertensiunii arteriale la gravide. Actualmente aceasta este împărțită în 5 clase:
- Hipertensiunea arterială preexistentă sarcinii – este definită de o valoarea a TA>= 140/90mmHg cunoscută anterior sarcinii, sau diagnosticată în primele 20 săptămâni de gestație. Persistența ei se poate prelungi la mai mult de 42 zile postpartum și poate fi însoțită de proteinurie (pierdere de proteine prin urină);
- Hipertensiunea arterială gestațională apare după primele 20 săptămâni de sarcină și dispare în primele 42 de zile postpartum;
- Preeclampsia/Eclampsia reprezintă un tip de hipertensiune arterială de sarcină care se asociază cu proteinurie (pierdere de proteine prin urină >0.3g/24h). Dacă acestor simptome se asociază și convulsiile, atunci se numește eclampsie;
- Hipertensiunea arterială preexistentă agravată de sarcină așa cum sugerează și numele se referă la pacientele care erau cunoscute cu hipertensiune arterială înainte de sarcină și care prezintă o agravare a patologiei, de cele mai multe ori asociată cu apariția proteinuriei . Este cel mai frecvent tip de hipertensiune arterială la pacienta gravidă, afectând 20-25% dintre paciente;
- Hipertensiunea arterială neclasificabilă este atunci când se înregistrează valori crescute ale tensiunii arteriale după săptămâna a20a de sarcină, fără ca pacienta să fie cunoscută cu istoric de hipertensiune arterială. Tranșarea diagnosticului se realizează la 42 de zile post-partum.
Modificările hemodinamice din sarcină de cele mai multe ori nu sunt resimțite de către pacientele fără afecțiuni cardiovasculare. Aceatsea însă au o importanță deosebită în cazul anomaliilor cardiace materne preexistente.
Leziunile valvulare preexistente (afectarea valvelor inimii) de tip stenoză (îngustare a orificiului valvular) sunt în general mai prost tolerate decât regurgitările ( închiderea incompletă a valvei) în sarcină și deși majoritatea pacientelor cu afectare valvulară pot surmonta modificările hemodinamice specifice, există câteva patologii cu risc extrem de mare. Dintre acestea enumerăm stenoza mitrală strânsă, stenoza aortică strânsă și valvulopatiile care se asociază cu disfuncție sistolică de ventricul stâng. Se recomandă pe cât posibil consiliere cardiologică și corecția valvulopatiei anterior concepției.
Image by PublicDomainPictures from Pixabay
